MUZICĂ PENTRU VIAȚĂ

Asociația Italiani in Bihor are deosebita plăcere de a vă invita la seara dedicată muzicii lirice italiene care va avea loc sâmbătă 9 iulie, în curtea interioară a Cetății Oradea.

Începând cu ora 20:30 maestrul Leonardo Quadrini va dirija 10 tenori din 10 țări diferite de pe cele 5 continente ale lumii, care vor fi acompaniați de Filarmonica din Oradea (EUROPA: Italia–Fabio Andreotti; Spania– Ignacio Encinas ; Albania–Armaldo Klogjeri; Ucraina- Vitaliy Kovalchuk; România–Mihai Urzicana; AMERICA DE NORD: Mexic–Ridrigo Trosino; AMERICA DE SUD: Chile–Sebastian Ferrada; AFRICA: Coasta de Fildeș–Julienne Attoumbre; ASIA: Japonia- Sinikiro Kawasaki; CHINA–Liu Jianwei ).

Încasările obținute în urma acestui eveniment vor fi destinate susținerii unui proiect caritabil în colaborare cu Spitalul „ Burlo Garofolo ” din Triest și Curia Episcopală Greco-Catolică din Oradea, destinate copiilor români cu probleme oncologice care au nevoie de tratament de specialitate în această unitate din Italia, echipată pentru a face față unor urgențe de proporții dramatice, ale căror victim sunt copii nevinovați.