Palatul primăriei în Oradea este o clădire amplasată în partea de nord-vest a Pieței Centrale (Unirii). A fost înălțată între anii 1902-1903 după planurile arhitectului Kálmán Rimanóczy. Palatul se află pe fostul amplasament al episcopiei catolice din secolul XVIII. Un element deosebit îl constituie asimetria în plan al construcției, cladirea îmbinând stilul eclectic și renascentist.
O dată cu inaugurarea Primăriei a fost dat în folosință și turnul. Care în proiectul inițial era mai scund, decât cel actual. Turnul cu ceas măsoară 50 m și era prevăzut cu o încăpere de veghe pentru pompierul de serviciu al orașului.
Momentan Turnul Primăriei Oradea a fost transformat în obiectiv turistic și oferă vizitatorilor cea mai frumoasă panoramă a centrului istoric orădean.
La nivelul I al Turnului se află mecanismul orologiului – numit „ceasul mamă”.
Nivelul al II – lea, prezintă o panoramă de la 33,85 m.
Nivelul al III – lea, aflat la 40,25 m, are montat pe parapetul balconului mai multe ciocane uriaşe funcţionale, care bat de câte trei ori la fiecare sfert de oră.
Nivelul al IV- lea oferă posibilitatea observării în detaliu a obiectivelor din zona centrală a oraşului cu ajutorul unui telescop. Accesul la acest nivel se poate face într-un număr de 5 persoane datorită spaţiului limitat.